Orez cu ciuperci și tarhon
de Maria Popescu, editor cegatesc.ro · actualizat 2026-06-02
Garnitură aromată cu gust de vară
Orezul fiert în esență de ciuperci absoarbe tot aromele, iar tarhonul proaspăt adaugă o notă ușor anisată. Simplu de făcut, merge perfect lângă pui sau pește.
Ingrediente
- 300 g orez cu bob lung (basmati sau clasic)
- 400 g ciuperci champignon
- 1 buc ceapă albă
- 2 căței usturoi
- 4 fire tarhon proaspăt
- 40 g unt
- 2 lg ulei de floarea-soarelui
- 600 ml supă de legume sau apă fierbinte
- 1 lgț sare
- 1/2 lgț piper negru proaspăt măcinat
- 50 ml vin alb sec (opțional)
Cum se face
💡 recomandăm să citești toți pașii înainte să începi · pregătirile merg mai bine cu un plan
-
1
Speli orezul în câteva ape reci până apa rămâne aproape limpede, apoi îl lași la scurs. Asta elimină amidonul în exces și orezul nu se va lipi.
-
2
Curăți ciupercile cu un șervețel umed și le tai felii nu prea subțiri, cam 4-5 mm. Nu le spăla sub jet de apă dacă poți evita, absorb prea multă umididitate.
-
3
Toci ceapa mărunt și zdrobești ușor usturoiul cu latul cuțitului, apoi îl tocii și pe el.
-
4
Într-o cratiță mai lată, cu fund gros, topești untul împreună cu uleiul la foc mediu. Adaugi ceapa și o gătești 3-4 minute până devine moale și ușor aurie.
-
5
Adaugi usturoiul și ciupercile, ridici puțin focul și lași totul să se rumenească vreo 5-6 minute. Amesteci rar, să prindă culoare. Dacă folosești vin, îl torni acum și lași să se evapore.
-
6
Adaugi orezul scurs peste ciuperci și amesteci bine 1-2 minute, să se acopere fiecare bob cu grăsimea din cratiță. Asta îl va face mai sfărâmicios la final.
-
7
Torni supa caldă (sau apa fierbinte), adaugi sare și piper, amesteci o singură dată, acoperi cratița cu capac și dai focul la mic. Lași să fiarbă 15-18 minute fără să ridici capacul.
-
8
Oprești focul, pui deasupra frunzele de tarhon rupte cu mâna, acoperi din nou și lași orezul să se odihnească 5 minute. Înaintea servirii, afinezi cu furculița ușor.
💡 sfaturi & trucuri
🔁 variații
alergeni: lapte
cegatesc recomandă
de la nofishop.ro
Set 2 Sita cu Clanță Inox Bucătărie Spălabil Mașină 22.5cm și 28.5cm
86 lei
Set 24 Borcane Condimente Pătrate 120ml cu Capace și Etichete Negre
48 lei
Organizator Rotativ Lazy Susan 33cm - Platou Pivotant pentru Bucătărie
42 lei
Cântar de Bucătărie cu Bol Esperanza Coconut, 5kg, Alb
71 lei
Cântar Digital Bucătărie Inox Waterproof 11lb - Precisie 0.01oz
73 lei
Întrebări frecvente
Cât timp durează să fac orez cu ciuperci și tarhon?
Rețeta de orez cu ciuperci și tarhon durează în total 35 minute: 10 minute pregătire și 25 minute gătit.
Pentru câte porții este rețeta?
Rețeta de orez cu ciuperci și tarhon este pentru 4 porții. Poți ajusta cantitățile proporțional cu butonul de porții de pe pagină.
Câte calorii are o porție de orez cu ciuperci și tarhon?
O porție de orez cu ciuperci și tarhon are aproximativ 412 kcal, cu 12 g proteine, 62 g carbohidrați, 11 g grăsimi.
Ce alergeni conține orez cu ciuperci și tarhon?
Rețeta de orez cu ciuperci și tarhon conține: lapte. Verifică etichetele ingredientelor dacă ai sensibilități.
Pot face variații la rețetă?
Poți înlocui tarhonul cu mărar proaspăt dacă faci garnitura lângă pește. O variantă mai consistentă: adaugi 100g parmezan ras imediat după ce stingi focul și amesteci repede ca la risotto.
Cum păstrez orez cu ciuperci și tarhon?
La frigider 2-3 zile. Se reîncălzesc bine în cuptor sau pe aragaz.